Echipa
Despre
Vlad Pojoga
Vlad Pojoga s-a născut în 1993, la Sibiu. Este asistent la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și din 2021 coordonează Editura ULBS. În 2012, a fondat Z9Magazine, iar în 2015 a început, alături de echipa revistei, Z9Festival. A tradus cărți de poezie de Emily Berry și Sam Riviere și de proză de Chuck Palahniuk, Jack Kerouac, Sherman Alexie și Tao Lin, printre alții. Alături de Alex Văsieș, a tradus volume de teorie de Fredric Jameson, George Lakoff și Mark Johnson, Sianne Ngai. Este editor al revistei academice Transilvania și a co-editat două volume despre literatura română publicate în Germania: The Culture of Translation in Romania & Ruralism and Literature in Romania.
Cătălina Stanislav
Cătălina Stanislav a terminat Facultatea de Litere la Sibiu în 2017 și are un masterat în Limba și Literatura Română (2017-2019) de la aceeași facultate. Are un masterat în Studii de Gen de la Utrecht University (Olanda). E co-editor al revistei Z9 și co-organizator al festivalului internațional de poezie Z9, ajuns la cea de a VII-a ediție. Traduce proză și poezie din engleză și a publicat articole pe teme de gen în ficțiune. În 2021 a debutat în poezie cu volumul Nu mă întrerupe, la OMG Publishing.
Krista Szöcs
Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) a terminat masterul la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, cu o disertație despre poezie și post-punk. În 2013 a debutat cu volumul de poezie cu genunchii la gură, iar în 2017 i-a fost publicată o plachetă în limba engleză, locked in silence, de Luma Foundation, ca parte a proiectului și expoziției 89plus Poetry will be made by all!. În 2019, Krista Szöcs a publicat volumul de poezie berlin, la editura Nemira, pentru care a primit Premiul Tânărul Poet al Anului 2019 și Premiul Observator Universitas. Fragmente din poemele ei au fost traduse în engleză, germană, suedeză, spaniolă, cehă, poloneză și bulgară.
Daniel Coman
Daniel Coman s-a născut în Sibiu în 1992. Pe lângă alte roluri în diverse proiecte de-a lungul timpului, este traducător, co-editor al Z9Magazine și unul dintre organizatorii Z9Festival. Polaroide este volumul său de debut, publicat în 2023 la editura OMG.
Alex Văsieș
Alex Văsieș (n. 1993, Bistrița) a debutat cu volumul Lovitura de cap, publicat de Casa de Pariuri Literare, în 2012. În 2016 i-au fost publicate volumele Instalația (Editura Cartea Românească), pentru care i s-a acordat premiul de „Tânărul Poet al Anului 2016”, și Oana Văsieș (Editura Charmides). Locuiește în prezent la Sibiu și face parte din echipa de organizare a Z9Festival.
Ruxandra Gîdei
Ruxandra Gîdei are 23 de ani și în prezent urmează cursurile unui masterat de cercetare în literatură comparată, la Universitatea din Utrecht. A creat canalul de YouTube 4fără15 în 2018, cu scopul de a populariza literatura română contemporană în rândul tinerilor, prin vlogging de carte și provocări literare. În prezent, canalul său de YouTube aduce împreună peste 38,000 de cititori, iar pe conturile sale de Instagram și TikTok își invită constant urmăritorii să își diversifice lecturile.
Crina Neacșu
Crina Neacșu (n. 2000) este, în prezent, masterandă în cadrul Facultății de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și face parte din proiectele Analiza digitală a poeziei române de la origini până la 1900: Regimuri stilistice, modele tematice, dispersii geografice și Networks of (Dis)similarities: The Circulation of Western Romance Literatures in Eastern Europe. Începând cu 2022, a contribuit la diverse proiecte Z9, atât în organizare, cât și cu texte literare; a participat în cadrul primei ediții a Z9Camp și a apărut în numărul 2/2022 al Z9Magazine.