Steven J. Fowler

Viermele în esența lui

Bună, iubire.

Sunt diferite imagini ale femeilor și bărbaților 
și vocile lor pe care le putem extrage.

Fie că e vocea morții, frica ei, 
îngerul s-a așezat pe umerii noștri o viață întreagă
îl auzim numai atunci când, la sfârșit, își deschide aripile.

Sau credința în imortalitate sau o eliberare zilnică a nebuniei, 
momente, certuri, dispute. Boli auto-induse și, mai nou, auto-diagnosticate.

Vocile sunt pe drum. Populația globului se dublează, 
se înfășoară în sine, se dublează din nou, în mod necesar, eroii procrează,
ignorând și distanțându-se de moarte și de a muri.

Dublându-se din nou, umplând pământul de voci, la început plângând, 
obținând ce vor, magicieni care fac lucrurile să se întâmple, după dorința lor, 
doar cu o voce, o voce fără limbă.

Apoi limba, apoi negarea, apoi magia se oprește și ură eroilor,
apoi eroic copilul face mai multe, voci, spațiu infinit, 
voci dublate, stivuite, infinite, având dispute, plângând, procreând, stivuind, plângând.

Fără să auzi lumea de afară, fără să dublezi, ce înseamnă să auzi vocea dinăuntru?

O surzire interioară ca trend, ca ajutor de a accesa o mie de opinii online.
Plânsul, nevoia de a împărți, aparent, așteptând din nou magia, 
imaginându-ți că sunt câțiva care ascultă.
Prefăcându-se toți că nu doar împart, opinii, nealterând nimic,  
e asta magie, plâns, dispută, auz? Plâns.
Nu. Ascultat, nu auzit.

O voce dinăuntru sugerând – poate?
Strangulare, nu plâns, nu recunoaște asta, a doua voce, n-a spus asta, 
nu te doare, nu te inspiră. dumnezeu e a doua voce, 
o a doua voce în metru, vocea dinăuntru, bâlbâindu-se.

O amintire de la o voce mică de dinainte de prima voce.

Voce fără esență, a treia voce în natură, 
în același timp sunet și înțeles, simboluri ca înțeles, 
vocea a gândit doar înțelesul, a auzit doar sunetul.

Vocea individualului, voce finită apoi dublată, triplată, voce multiplicată,
vas finit, voce infinită. Amuzată că e în viață, voce expansivă, 
simbol al vocii ca gură, mișcându-se, gaură neagră ca voce întreagă ca simbol,
în afara naturii, buzele mișcându-se în natură, voce ca dublu, amândouă,
buzele materiale, despărțite, în frigul de afară.

Vocea care locuiește în corp, oftând, care a fost cândva a unui pește.

Voce rușinată de ceea ce a zis, de cum nu poate să se oprească
până nu i se termină materialul, în miez, voce, în esență.

A doua voce zicând omor, zicând al nostru.

Nicio voce dinăuntru, niciun plâns, nu, nu e necesar, cealaltă voce, doar o voce, 
vocea din gura cuiva, vocea cu gură, plângând, vocea-opinie,
fără să asculte, fără să audă, fără să aibă nevoie de o a doua voce, a treia voce zicând durere?
Fără iubire, fără strangulare, fără griji.

A treia voce, nemuritoare, vocea lui dumnezeu, dumnezeu a zis iubire, nu omor, 
nu nevoie de, plâns pentru a trăi veșnic în prima voce, viață trăită,
nu griji, auzind plâns, zicând cred că prima voce, nu a treia voce, 
plângând de fericire, o voce, voce singură
având nevoie, înțepând, vorbește viermele în esența lui.

Fără să știe, vocea de vierme vorbind, fără să știe că există timp sau moarte, 
n-o asculta auzind.

E a patra voce, tăcută, aproape mută, aproape oprită, nu oprită, închisă, plângând, înțepând,
la volum maxim, a patra voce, a treia voce, a doua voce, moarte.

Prima voce citește și nu simte nevoia să împartă voce, 
prima voce înțelege că într-o zi, în curând, nicio voce.

Prima voce tăcută, aproape tăcută.

Prima voce aude, prima voce auzind, citind, eșuând.
Va avea, într-un final, ceva de zis?


Fantome

Aristocrația britanică descrisă ca demnă de iubit, pentru că poate fi.

Apetitul american pentru istorii profunde, industrii ale plasticului și a fi palid.

Așteptând în ploaie ca ei să plece, haine vechi, bine croite. Stând pe loc, singur.

Se potrivesc draperiile? Ai grijă la Crimson peak.

O evoluție destul de tăioasă, destul de interesantă a evenimentelor, nu crezi? Accent. Nu un dans complicat, deloc. Atrăgător, energic, atât de mult pentru a obscura atât de mult.

Pe la spate, oamenii zic, scrâșnind, ochii închiși în fața rutinei, nu crezi?


Bâta
pentru Khadija Ismayilova

Să te auzi la fel de tare ca un glonț care nu ne poate atinge și să taci.

Sunt ca șerpii, bestiile, gorilele – stăpâni.
Foarte curajoși, în vârful copacilor, o chestiune de moarte și de viață pe podeaua junglei.

Pur și simplu așa e – înconjurau, capitula, familia noastră – ficații umflați, ținându-ne la suprafață.

Unde dormim suntem la fel. Unde dormim poți dormi și tu, 
ajutând lumea, un bonus al războiului mondial. O afacere secretă cu arme.

Există lumină după capătul tunelului.
Ăsta e soundtrack-ul țesăturilor arzând,
dar lumina pe care o generează, dar mirosul pe care îl degajă,
prima dispare încet, al doilea rămâne în draperii.

În loc literele care rămân, care vor rămâne
dar frica, dar ceața, solidă
dar spălarea resurselor, a oamenilor, a timbrelor, a caselor din Hampstead,
care e suportabilă, e posibilă, să știi
ceva mai mult decât nimic, stropindu-i pe cei liberi.

Nu am nevoie de bani, ci de oameni.
Sigur, cei tineri, cei înfometați care atârnă. Vreau să te întorci aici.
Să te văd înapoi, fără tălpile ghetelor și tăișurile săbiilor.

Un piedestal nu foarte înalt
ridicându-se deasupra noastră, dormind în timp ce.

Ceva s-a întâmplat în sens. Dați-ne hârtii, lăsați-o înăuntru.
Nu-mi pot imagina locul, și el e ciudat ca un loc de depozitare, 
ca o contribuție viitoare la lucrurile groaznice făcute de toate țările.

Mereu mai târziu decât crezi; mâncarea ca maniere, dragostea ca bâtă,
părinții ca binele care te așteaptă. Curajul ca ospitalitate
pentru binele care urmează și care merită recunoștință
și înseamnă ceva.
 

Violența pe internet

Un cerc. 
Ce era necesar era un circuit și un sistem optim de operare.

Ce e înăuntru e fără a fi văzut
înăuntru.
Anomalia optică un fapt divers.

De patru ori la stânga e un pătrat. Un sistem de întoarcere cu o singură direcție,
până când devine propria ei cealaltă direcție.

O insistență pasivă pe multipli
până când divorțează de ea însăși, devine singură.

O unică frecvență formată din sunetele multiplilor.

Dirijare, absență instrumentală. Fundamentele stabilesc planete
separate.
Similitudinea se luptă peste liniile lor, 
avioane.
Fântâna menționată se deschide aici, stă pe fundul ei. Trupurile.

A vorbit bine, s-a înțeles bine, la modul general. Dar evoluția expresiei
necesită durere și apoi tratament
al pielii pentru haine de piele sau mă rog, vechi, uneori, des.

În funcție de întrebare, poate fi
răspunsul. N-ar trebui să fii mândru
că nu-l ai.

Un genunchi, un cot, trei brațe ridicate. Apoi ultimul, al patrulea.

Ultimul și cel mai fericit, doritor, pielea
cu totul terminată.

Zerul, spuma pe capul celei mai sigure societăți a civilizației
umane.

Amnezie oamenilor care chiar
rănesc și provoacă suferință.

din Oase de animal (2017)


Cei care întrerup

nimeni nu se poate întâlni așa cum am făcut-o noi 
/ WS Graham

un foaier ca ziua morților
pentru că e plin de copii dispăruți
așa începe violența, în primul rând
impresia unei tente a unei insulte
în contextul unei culturi care
te-a învățat că e imperativ să nu
cedezi niciodată. În al doilea rând,
decizia că poți răspunde afrontului
doar cu o ripostă fizică. Deci moartea


Chiar dacă n-a mers prea bine

mila adunată în hotelul construit pe un zid
& chiar dacă n-a mers prea bine mă tem că
dacă ies afară coada mea o să înghețe în războaiele
de dinaintea penicilinei cu corbi croncănind în păduri
e ăsta trecutul în care versiunea masculină
& copiii nenăscuți ar trebui să provoace compasiune
îmi pare rău că nu-mi amintesc versul ăla perfect
din poemul pe care l-am visat mă rog
dă-i înainte cu fundamentele germanei
înclinația către un păianjen în care ți-e frică să te transformi.


Osul poate fi tăiat

osul poate fi tăiat destul de ușor trebuie
doar să vrei după întreabă măcelarii
în spaniolă? ceva-ul ca un râu numit
după o bătălie unde chiar au murit mulți
sângele lor amestecându-se cu apa până la pământ
ca un cocktail în venele ei toate
primele națiuni ale instituțiilor
fiecare are o problemă cu noul, alți oameni
au început să moară ca nasturii pocnind
de pe o cămașă, o armură de grăsime nu înseamnă mult
într-o bătălie cum e cea care urmează curând

din {Enthusiasm} (2015)


ciocârlie

eu o să fiu în ostia
aripa b
aripa stângă a închisorii verzi
aripa a
mă aștept să fii și tu în ostia
aripa c
aripa stângă a muzeului verde

eu o să fiu categoria a
maximă securitate
tu o să fii categoria b
securitate
ea o să fie categoria c
minimă securitate

o să țip de bucurie
într-un șanț
tu o să fii un laș
într-o coroană
de pui
relații forțate
homo 
& viol


cârdășie

citesc schopenhauer înăuntu
el vorbește despre unul din tanger
care i-a mutat falca altuia 
repede de tot, despre o mamă care 
și-a înecat bebelușul, despre setea
unui om de mizerie. Citesc
Nietzsche înăuntru el vorbește despre
unul care a suportat blestemul
care a tăiat leul în floarea
vârstei. Citesc Spinoza înăuntru
sunt o bulă mică de oxigen
sunt gypsum fantastic


bab

la fel de rar 
cum e căcatul
unui cal de lemn
iubirea mea pentru curve
jalnice din estul Europei
cu genți ieftine
denim jerpelit
& păr ciufulit

poți să economisești
pentru o geantă scumpă
toată viața
& oricum
o să vrea doar 
ce le dai

urăsc poeții ăștia suicidari
care se apropie de 35
& se îmbracă ca niște tampoane
poate-poate 
reușesc să i-o pună vreunei
studente bete

fetele bogate sunt atât de răsfățate
& delăsătoare
ori se îmbracă ca niște fufe
ORI ca fata ministrului
sunt curate totuși
& doar asta
contează.

o tunsoare
în tramvai
o sârmă de rufe care ca steagurile
ar trebui să-ți amintească
de Apartheid


din Minimum Security Prison Dentistry (2011)

Traducere de Vlad Pojoga și Cătălina Stanislav