Sophie Collins
Sophie Collins s-a născut în 1989, în Marea Britanie. A crescut în Bergen, Olanda și acum trăiește în Edinburgh. E co-editor al revistei online tender, care promovează arta făcută și literatura scrisă de femei. Poemele ei au apărut în reviste, antologii, ziare și albume de artă. În 2014, a câștigat unul dintre premiile Eric Gregory. Primul ei volum va fi publicat în 2017, de Penguin.
Vindecătorii Am dat peste o schelă în faţa bisericii Sfânta Treime din Vladimir, Rusia. La început nu am observat-o proptită pe laterala bisericii – era destul de mică pentru o schelă, destul de modestă. Plasa ei de siguranţă era ruptă în mai multe locuri şi era decolorată şi o pândea dislocarea din cauza vântului puternic tipic sezonului. Tremura. Era în mod evident nesigură. Mi-a spus că fundaţiile bune sunt esenţiale şi că oamenii care au asamblat-o nu au profitat de oportunităţile oferite. Acum, în fiecare zi, cineva trece pe aici doar ca s-o numească „periculoasă” sau „o povară”, apoi pleacă, fără să iniţieze procesul demontării, care da, ar fi fost dureros şi lent, dar mai sincer. Vizitatorii străini ai bisericii au acuzat-o de dezordinea uneltelor şi cârpelor şi din cauza simplului motiv că nu pot vedea celebra pictură murală a bisericii înfăţișându-l pe Sfântul Artemie din Verkola neobişnuit de evlavios foarte venerat copil sfânt ucis de fulger. Trupul lui mort emanând lumină nu a dat niciodată semne de descompunere şi se spunea, de fapt, că avea efecte vindecătoare miraculoase. I-am spus schelei niște cuvinte de încurajare, dar ea părea doar să se sprijine din ce în ce mai apăsat pe laterala bisericii. Suntem foarte rar structuri independente, mi-a spus, înainte să-i scape un şurub, care a eliberat un lung şir de ţevi, care a eliberat un alt şurub, care a eliberat mai multe plăci de lemn, care au zgâriat o altă ţeavă şi au scos un sunet insuportabil. Zyzio Hans Ulrich Obrist aruncă pâine lebedelor din Parcul Regal al Grădinilor Kesington, în centrul Londrei. E dimineaţă devreme. Pâinea nu e râncezită. Lebedele nu sunt albe; sunt gri spre albastru. Una dintre lebede stă la o distanţă considerabilă de restul grupului. E mai închisă la culoare sau mai murdară decât celelalte şi nu arată niciun fel de interes faţă de pâine. Ochii ei sunt închişi şi gâtul ei e înclinat într-un unghi care-i permite să-şi odihnească capul pe spate. Hans Ulrich Obrist se apropie de lebădă. Cu cât ajunge mai aproape, lebăda îşi deschide ochii şi îşi ridică capul. Gâtul ei se balansează pe măsură ce scoate un zăngănit din ciocul ei gri. Hans Ulrich Obrist ia o bucată de pâine din geantă şi o rupe în bucăţi mici, fără coajă, aruncându-le direct în faţa lebedei. Lebăda ignoră pâinea, dar restul grupului roieşte către ea călcând în picioare bucăţile fără coajă şi ciugulind punga din mâinile lui Hans Ulrich Obrist. Lebăda priveşte resemnată. Încearcă să-şi repoziţioneze capul pe spate, dar nu reuşeşte şi îl pune în schimb pe treapta asfaltului. Îşi închide ochii. Hans Ulrich Obrist se întoarce şi părăseşte zona iazului. În acea noapte nu reușește să adoarmă şi în dimineața următoare se trezește neobişnuit de târziu, la 10:47, cu o serie de mail-uri primite şi un apel pierdut din partea colegilor de la galerie. Amână răspunsurile şi se îmbracă. Merge în parc şi avertizează administratorul în legătură cu lebăda bolnavă. Nu simte niciun sentiment de uşurare imediată, dar realizează, încă o dată, că este capabil să se concentreze şi pe alte lucruri. Când vizitează iazul, cu două zile mai târziu, lebăda neagră a dispărut și se gândește că poate a fost eutanasiată. Bucăţile de pâine, fără coajă şi murdare de pământ, sunt încă vizibile pe asfalt. Nu seamănă deloc cu inconfundabila imagine a Preacuratei Maria, mama lui Iisus. Nicio ninsoare uşoară nu începe să cadă. Dragă nr. 24601 Viitorul este un ochi în care nu am curaj să privesc Noaptea trecută am visat că eram o minge de foc şi m-am trezit în partea greşită a camerei Ăsta e un vis recurent Împart apartamentul cu sora mea geamănă Înrămată este o poză cu noi pe o bicicletă tandem Uit care sunt eu Uneori mă trezesc crezând că sunt ea Ea este eu Şi nu se întâmplă nimic în ziua asta care să indice contrariul Săptămânile se tot adună în acest fel Ca fetiţă nu m-am înţeles niciodată bine cu alţi copii Nu am fost capabilă să văd distracţia în jocuri Am acordat o deosebită atenţie vremii încântătoare şi nimic mai mult am salvat o colecţie premiată de figurine Hummel obţinută din schiţele pastorale ale Surorii Maria Innocentia Hummel călugăriţă franciscană de origine germană şi artistă talentată Lucrările ei atât de paşnice redau ura durabilă a lui Hitler însuşi Ştiaţi că Hummel se traduce din germană ca „bondar” iar despre ea s-a spus întotdeauna că zumzăia peste tot Tu ce crezi creştem împreună cu numele noastre sau știe destinul ceva Un singur nume poate să însemne atât de mult pe când celălalt nu înseamnă nici măcar jumătate Lucrurile simple fac diferenţa cum ar fi să te aşezi pe o pernă albă în contrast cu albastrul albul este pur bineînţeles dar sufletul meu a fost un chilipir de când cu Rusia şi mormântul lui Lenin Am avut un moment acolo printre balustrade şi odată ce momentul acela a expirat a evoluat dintr-un moment într-o viaţă. Lapte de înfrumuseţare Eu nu contez. Sunt o greşeală, un fragment, un apartament. Sunt o reproducere şi o credinţă inventată. Sunt nimic zile întregi. Ei spun multe despre mine Pentru că ei cred că mă extind. În realitate sunt destul de precisă. O singură dată am fost proprietatea cuiva dar el nu a vrut să plătească taxa la graniţa Germaniei. Rusia este infernul. Traducere de Krista Szöcs Anna Karenina Toată lumea are un viitor dar unii mai multe decât ceilalți Lucia și-a făcut șapte pentru ea găleți pline cu ulei foarte negru și dens și greu de cărat pentru o fată cu două brațe și un jug Mătușica zice „Nu te îngrijora așa de tare de viitor” dar viitorul meu – nu am decât unul – viitorul meu a auzit asta și a devenit zgomotos Biata Clare Duminica mă plimb aiurea în jurul vilei cu câinele și cu ceilalți câini. Sunt foarte discreți, indiferenți cum sunt caii. Într-una din zilele astea simt un miros ciudat și în miros văd un cadavru, un platou făcut din nori, un sfânt. În seara aia, la cină, citesc o parte din rezumatul meu, „Lauda”, cu voce tare. O să fie publicat de un ziar distribuit gratuit. O obscuritate mare și grasă. O săptămână mai târziu Minoress mă cheamă în curtea din față. În mijlocul interogatoriului mă scot orfană – eram la mijlocul căutării după momentul ăsta. Vremea mă face să mă îndoiesc de mine: un nor vulgar apare deasupra lui Minoress, proiectându-se deasupra begoniilor. Minoress continuă fără nicio grijă, dar destul de curând puterea obscură a norului face ca begoniile să dispară de tot. Eu îmi iau intenționat lucrurile și plec din vilă în ideea că voi putea să îmi exprim părerea, care până acum fusese tangibilă numai în felul în care îmi aranjam părul. (N-au mers niciodată metaforele) Nu pot să fac viitorul reversibil. Minoress cea rea putea să prevestească viitorul nostru. Informații discrete care implicau pe toată lumea. Într-un viziune mi-a spus că i-am urat să aibă multe reveniri fericite. A.S Și ce exact nu putea să spună Anna Sofia? Că totul începuse cu Arlo, când a început ea cu Arlo, care fusese îndeajuns de drăguț, dar a cărui prezență a transformat-o în ceea ce este. Și așa, mai întâi fețele, apoi în principiu ochii, dar, la sfârșit, totul, de fapt. Și ce mai exact nu putea să spună că urmărește? Să spargă în bucățele vasul de lut de pe aragaz? Sunetul unui voal care se rupe? Ambele erau idei bune, dar nu putea să rămână la ele. S-a plimbat puțin aiurea și a început să-și dea drumul la gură. Le-a spus oamenilor bătrâni cât de tare miros, că le miroase respirația și mai multe lucruri și asta i-a făcut niște probleme destul de serioase. Un bărbat bătrân, alb, cu fața palidă de șopârlă, dinți mici, gât de hârtie, pălărie de culoarea căcatului galben de câine... A venit către ea pe alee cu cravata roșie care era la fel de nasoală și, rapidă, așa cum trebuia să fie, a scos un briceag – putea să fie al lui Arlo, putea să fie al oricui – și l-a dus repede către gâtul lui ca hârtia. Le va spune că a fost acolo unde mereu intenționase să fie în ziua aia de septembrie, în 2013: Summitul pentru sănătate și ciuperci, Washington, D. C. Și dacă nu scăpa așa (nu scăpa), nu conta. Era puternică, putea să gătească. Opt fraze – Băutura mea se simte singură, nu vrei să mi te alături cu a ta? – Cum te cheamă? – Cât durează călătoria? – Tata e polițist – Nu am frați – Ziua mea e pe 8 ianuarie – Respirația ta miroase a piersici – Îmi dai ceva de durere? Cu drg Mai întâi am fost asta, apoi am fost cealaltă Mai întâi am fost o boabă de piper pe mâncarea de vară a vreunui cretin și apoi am fost date1, înainte să devin ceva în întregime mai fragil Un card de afaceri arab adevărata oroare a camerei reflectate în prespapier – mangénue cu dimensiunile camerei exact ca ale craniului lui Holbein Uitându-mă nu foarte îndeaproape cât de curând am găsit secretul din The Little Street în stânga tocului ușii și luna nouă agățată deasupra în semn de bună speranță Aici e cerneala de tipar Aici e cartușul Norii acum risipiți Vorbeam neerlandeză fluent Crăciun fericit + Cu multă dragoste Palatul de cultură și științe Nimeni nu a observat niciodată cât de jenant2 e că nimeni nu poate să își ia lapte cu puțin pentru mult timp Am observat un bărbat îndoind scrisori, repetându-mi ideile Doar odată m-am gândit că am găsit o confirmare în spațiul dintre două cuvinte intraductibile lăsate acolo de călugări irlandezi Iepuraș De unde a venit praful și cât ai din el? Când și unde ai observat prima dată praful? De ce nu ai acționat mai repede? De ce nu îmi arăți o mostră. De ce nu ai o mostră? De ce nu îți asumi puțină responsabilitate? Pentru tine, praful? Personal nu am suferit niciodată și nici nu am văzut vreodată praful. Nimeni din cei pe care îi cunosc nu a raportat probleme. Astea sunt realități. Diferența dintre noi e diferența dintre realități și minciuni. Tu spui minciuni. Nu numai că minți în legătură cu praful, dar minți în legătură cu sau, de fapt, îți ascunzi cu totul motivele pentru care ai putut să aduci o astfel obiecție. Orice motiv aș putea să găsesc eu care să te fi împins să aduci o astfel de obiecție nu are nicio legătură cu nimic și oricum, ai făcut-o cu mâna ta. Te-ai gândit la impactul pe care îl are obiecția ta asupra celor pe care îi iubești? Îți recomand să îți scrii toate problemele [cu praful] într-un draft pe e-mail și apoi să-l ștergi. Trebuie să uiți de praf. Pur și simplu nu există altă variantă pentru tine. Vrei să-ți pierzi copiii? I-am cunoscut mai devreme, în foaier, dacă îți amintești, și nu au tușit nici măcar o dată. Nu da vina pe praf pentru că ești un părinte de nimic; praful nu e o entitate autonomă. Praful apare, când apare, doar ca să fie sinonim cu senzația ta de vinovăție, și dacă asta e adevărat, atunci totul e praf, cuvintele astea, Iepuraș. Traducere de Cătălina Stanislav ___ 1 Aici cu sensul de date din domeniul informaticii. 2 În engleză milky, joc de cuvinte intraductibil.
