Ntozake Shange
Ntozake Shange s-a născut Paullette Williams, pe 18 octombrie 1948, în Trenton, New Jersey, și a obținut licența în studii americane la Colegiul Barnard în 1970. A plecat din New York pentru a-și continua studiile la Universitatea Southern California, unde a absolvit masterul în studii americane în 1973. Între 1972 și 1975, a predat studii umaniste, women’s studies și studii afro-americane la facultăți din California – Mills College, University of California Extension și Sonoma State College, perioadă în care a creat legături cu diverși poeți, profesori, performeri, scriitori feminiști. În 1975, a revenit în New York și a publicat celebra piesă de teatru compusă din monologuri poetice, for colored girls who have considered suicide/ when the rainbow is enuf, care a fost jucată pe Broadway și a primit numeroase premii. În 2010, textul piesei a fost adaptat pentru un film regizat de Tyler Perry. A publicat poeme, eseuri și povestiri în reviste și antologii precum The Black Scholar, Yarbird, Ms., Essence Magazine, The Chicago Tribune, VIBE, Daughters of Africa și Third-World Women. În 1987, a devenit asociată în cadrul Women’s Institute for Freedom of the Press. A predat în cadrul unui program de scriere creativă de la University of Houston din 1984 până în 1986. A murit pe 27 octombrie 2018 în Bowie, Maryland.
femeia în maro fraze întunecate despre ce înseamnă să fii femeie despre cum n-ai fost niciodată fetiță notițe neterminate împrăștiate fără ritm/ fără melodie un râset îndurerat peste umerii unei fete negre e amuzant/ e o isterie că din dansul ei lipsește melodia să nu spui nimănui să nu sufli o vorbă ea dansează pe doze de bere & țigle asta trebuie să fie casa groazei un alt cântec fără cântăreți versuri/ nicio voce & solouri întrerupte reprezentații nemaivăzute om fi vârcolaci? copiii ororii? bătaia de joc? să nu spui nimănui să nu sufli o vorbă om fi animale? să fi înnebunit? nu pot auzi nimic decât țipetele sfâșietoare & brațele fine ale morții & mi-ai promis mi-ai promis... cineva/ oricine cântă cântecul unei fete de culoare scoate-o din carapacea ei ajut-o să se cunoască să te cunoască dar cântă pe ritmurile ei cântă-i cântecul vieții cât timp a fost neînsuflețită cât timp în tăcere închisă nu-și cunoaște sunetul propriei voci frumusețea nemărgintă e o adunătură de notițe neterminate împrăștiate fără ritm/ fără melodie cântă-i suspinele cântă despre posibilitățile ei cântă o evanghelie a dreptății dă-i voie să se nască dă-i voie să se nască & să fie primită cu căldură [...] femeia în maro biblioteca era chiar în față la stația de tramvai peste drum de spălătorie după pardoseala strălucitoare & coloanele de marmură pentru care e faimos vechiul st. louis acolo l-am întâlnit pe toussaint dar nu înainte de câteva luni bune de cajun katie/ pippi longstockin cristopher robin/ eddie heywards & un ursuleț de pluș din camera copiilor numai fete pioniere & iepuri fermecați & băiețoi albi de la oraș știam că nu am voie dar am dat fuga în SALA DE LECTURĂ PENTRU ADULȚI & l-am găsit pe TOUSSAINT primul meu bărbat negru (pe george washington carver nu-l pun niciodată la socoteală pen’ că nu m-am omorât niciodată după alune) și totuși TOUSSAINT era un bărbat negru, un negro, cum spunea mama mea, care a refuzat să fie sclav & vorbea limba franceză & n-a permis niciunui bărbat alb să-i zică ce-are de făcut nici lui napoleon nici lui maximilian nici lui robespierre TOUSSAINT L’OUVERTURE a-nsemnat pentru mine începutul realității la concursul de vară între care copil de culoare putea să citească 15 cărți în trei săptămâni eu am câștigat & am ridicat în slăvi TOUSSAINT L’OUVERTURE la ceremonia de după-amiază am fost descalificată pen’ că Toussaint ținea de SALA DE LECTURĂ PENTRU ADULȚI & am plâns & l-am luat acasă pe Toussaint neînsuflețitul din carte era mort & pentru mine era viu pentru că TOUSSAINT și cu ei au păzit citadela de francezi cu spiritul strămoșilor noștri adormiți africani din pământ TOUSSAINT a condus armata de zombi ambulanți, spirite lansând ghiulele ca să elibereze Haiti & nu a mai fost sclavi TOUSSAINT L’OUVERTURE a devenit iubitul meu secret pe când aveam opt ani și îi țineam companie la mine în dormitor cu lanterna pe sub plapumă târziu, în noapte/ dezbăteam strategii despre cum să scap de fetele albe din jocurile mele din jocul meu de șotron & etc. TOUSSAINT stătea lângă mine în pat, alături de raggedy ann în noaptea în care am hotărât să fug din casa mea integrată de pe strada mea integrată de școala mea integrată 1955 n-a fost un an bun pentru fetele de culoare Toussaint a zis „hai să mergem în haiti” și eu am zis „hai” & mi-am strâns câteva lucruri foarte importante într-o pungă de hârtie maro ca să nu mai trebuiască să mă întorc apoi eu și Toussaint am luat tramvaiul de hodiamont până la râu la ultima stație doar 15 cenți pen’ că nimeni nu-l putea vedea pe Toussaint, în afară de mine & am mers mai departe pe jos prin nordul orașului st. louis pe unde trăiau coloniștii francezi în căsuțe din cărămidă îngrămădite laolaltă mai că n-aveau ferestre, cu țigla mai să le cadă copiii lor de culoare jucându-se pe acolo în timp ce femeile beau bere pe verandele joase stăteam la povești cu Toussaint lângă rău ca și cum de acolo urma să fugim în secret pe un vapor spre new orleans & să agățăm vreun creol cu drum spre port-au-prince apoi, doar am fi citit și am fi povestit cât era ziua de lungă & am fi mâncat banane prăjite ne plimbam și țopăiam pe lângă boșorogi beți când în față mi-a apărut băietanul ăsta, zicând „HEI FATĂ, TRECI ÎNCOA’ SĂ STĂM DE VORBĂ” ei bine m-am întors către TOUSSAINT (care era furios) & am urlat băi fraiere ai face bine să-mi dai pace dacă nu vrei să te ia la șuturi TOUSSAINT fraieru’ a ieșit de după colț și mi-a râs în față fătucă creolă, cred că ești vreo importantă de-mi știi numele din prima secundă am fost dezgustată & nu-mi doream decât să ajung în haiti fără să-mi bat capul cu vreun băietan vulgar, dar el a rămas pe loc dând cu piciorul în cutii de lapte și cărămizi fărâmițate încercând să-și bage nasul în treburile mele am mormăit către L’OUVERTURE „ce-i de făcut?” și l-am întrebat într-un final pe fraier „EI BINE, CINE EȘTI TU?” la care el zice „PE MINE MĂ CHEAMĂ TOUSSAINT JONES” ei bine m-am uitat fix la el în pantalonii ăia răriți din catifea o bluză în dungi găurită la coate deasupra ochiului stâng o cicatrice proaspătă & am întrebat „cum ai zis că te cheamă?” și el „toussaint jones mă cheamă” „oau eu tocmai mergeam să-l întâlnesc pe TOUSSAINT L’OUVERTURE din HAITI îți place de el măcar puțin? nu acceptă nimic de la albi & acolo au o țară doar a lor & nu sunt sclavi acolo” fraierul s-a uitat la mine chiorâș „fii atentă, fetiță pe mine mă cheamă TOUSSAINT JONES & sunt chiar aici în fața ta & nu iau de la albi deloc vezi tu în jur pe altcineva? eu nu prea” & și și-a împins cumva pieptul în față apoi a zis „haide hai cu mine la docuri ca să ne uităm la vapoare” mergând cu el la docuri am fost derutată cu punga mea de hârtie maro și cu cărțile mele am simțit că TOUSSAINT L’OUVERTURE mă părăsea & eram tristă până când am realizat că TOUSSAINT JONES nu era prea diferit de TOUSSAINT L’OUVERTURE mai puțin că cel bătrân era în haiti & ăsta era lângă mine, vorbea în engleză & mânca mere, mda. toussaint jones se purta bine cu mine și cine știe ce spirite puteam pune în mișcare pe malul râului st. louis în 1955 stai așa. [...] femeia în roșu fluturași portocalii & paiete azurii cuibărite între sânii mici un trandafir de mătase răsărind din spatele urechii floarea pasiunii din sud-vestul los angeles-ului șerpuia pe străzi pe lângă case întunecate cu obloanele trase în care femeile din louisiana alegeau mazărea de păstăi în jurul orei trei & și-și trimiteau fiii la magazin fluierând să ia slănină și fasole neagră ea strălucea în căldură & părea să caute o cursă chiar și când nu căuta & ochea absolut fiecare bărbat care nu era jalnic de alb sau vreunul care să dea din cap și-a dezvelit coapsa de sub fustă când a traversat a încetinit ca să fie observată & nu a întors niciodată vreun zâmbet și nu a răspuns la niciun sincer „hei, frumoaso” și nu s-a uitat în ochii nimănui care-și găsea ceva de făcut prin preajma ei era posomorâtă iar petrele de rin prinse în colțurile gurii ei aduceau a lacrimi săruturi recente care nu i-au făcut deloc bine mereu umbla cu abdomenul gol încadrat de o coroană de pene iar acele fire adunate în jurul buricului păreau să danseze & nu a lăsat să se vadă că știa că de altfel talia ei ardea de dorință să fie cuprinsă iar floarea pastelată desenată pe umerii ei își dorea să fie atinsă cu buzele și cu degetele mirosind a miere și a jack daniels era atrăgătoare intenționat cochetă și niciodată nu a făcut decât ce și-a dorit & și își dorea să fie de neuitat voia să fie o amintire o rană în fiecare bărbat suficient de arogant încât s-o dorească era ciuda femeilor care stăteau în geamuri dând cu degetele peste umbre/ vechi perdele dantelate în spatele cărora își ascund disperarea & vergeturile așa că într-adevăr strălucea încântată că era dorită lăsându-i pe acei pretendenți intriganți/ cu tact să simtă experiența corpului ei & a spiritului ei dezbinându-se/ amestecându-se atât de ușor cu corpul și spiritul lor/ & ei erau atât de fericiți & zăceau întinși în așternuturi verzui sătui și umezi de la limba ei cu care îi săruta reverențios până și gleznele până și vârfurile bărbilor... Scena se întunecă cu excepția unei anumite femei în roșu, care zace nemișcată pe podea; în timp ce lumina revine ușor femeia în roșu se ridică. la 4.30 dimineața s-a trezit mișcând brațele & picioarele care o țineau prizonieră a oftat de mila bărbatului bine sculptat și s-a îmbăiat în ulei de mosc negru, cristale egiptene & apă de florida să scape de mirosul lui să scape de sclipici să vadă fluturașii topiți prefăcându-se în spumă & pietrele de rin scufundându-i-se între fese ca niște pietricele într-un golf din missouri în apă a redevenit ea însăși femeia obișnuită cu codițe împletite castanii cu picioare lungi & buze pline normală hotărâtă să pună capăt isprăvii din noaptea aceea iute s-a dus la musafirul care zăcea în pernele ei & i-a spus „acum trebuie să pleci/ am foarte multă treabă/ & nu pot s-o termin cu un bărbat în preajmă/ uite-ți pantalonii/ e cafea pe aragaz/ a fost foarte frumos/ dar nu ne mai putem vedea/ ai primit lucrul pentru care ai venit/ nu-i așa?” & a zâmbit el fie mormăia înjurături despre târfe nebune fie rămânea uluit în timp ce ea repeta „nu m-aș putea trezi/ cu un bărbat străin la mine în pat/ de ce nu pleci acasă?” ar fi putut fi pocnită peste cap sau agresată verbal dar niciodată nu s-a întâmplat & cei care au căzut pradă strălucirii șoldurilor pictate cu miresme oranj & încheieturile mirosind a magnolie nu-și doreau nimic mai mult decât să zacă între coapsele ei strălucitoare & avuseseră de gând să plece înainte de răsăritul soarelui iar ea fusese atât de minunată devastator de bizară în felul în care își potrivise perfect gura rotundă iar acum nu era decât o fată de culoare ca oricare alta plină de aceeași răutate și indiferență lividă ca o soră obosită că a susținut un trompetist sau așteptând la geam & ei știau & plecau în grabă ea își aduna zorzoanele & bijuteriile din cadă & râdea vesel sau răzbunător își punea la loc trandafirii de mătase lângă pat & când termina de scris povestea isprăvii sale într-un jurnal brodat cu crini & piatra lunii își punea trandafirul după ureche & adormea plângând. Traducere de Deniz Otay
Piese de teatru [selecție]:
- 1975 for colored girls who have considered suicide/ when the rainbow is enuf
- 1977 A Photograph: Lovers-in-Motion
- 1977 A Photograph: A Study of Cruelty
- 1979 Black and White Two Dimensional Planes
- 1980 Mother Courage and Her Children
- 1989 Daddy Says
- 1994 Whitewash
Poezie [selecție]:
- 1987 Ridin’ the Moon in Texas: Word Paintings
- 1987 The Love Space Demands (a continuing saga)
- 1987 A Photograph: Lovers in Motion: A Drama
