Nikki Giovanni

Nikki Giovanni s-a născut în 1943 în Knoxville, Tennessee, însă a crescut într-o suburbie din Cincinnati, Ohio. A fost studentă la Fisk University, unde a avut ocazia să colaboreze cu alți artiști și scriitori de culoare. Din 1968, și-a continuat studiile la University of Pennsylvania și Columbia University în New York. Giovanni este adesea numită una dintre cele mai importante figuri ale New Black Renaissance, datorită poemelor și eseurilor ei. Odată cu anii 1970, a început să fie cunoscută și pentru conferințele pe care le ținea în mediul universitar, dar și pentru cărțile pentru copii pe care le scria. Din lunga listă de premii care i-au fost acordate, se pot aminti The Langston Hughes Award for Distinguished Contributions to Arts and Letters (1996), Carter G. Woodson Book Award (2009), Martin Luther King Jr. Award for Dedication and Commitment to Service (2009) sau Maya Angelou Lifetime Achievement Award (2017).

Scrisoare către un prieten burghez pe care l-am iubit cândva
(și poate încă îl iubesc dacă iubirea mai e validă)

N-are niciun sens să-ți scriu
și undeva în mintea mea chiar
accept asta. Dar pe de altă parte nici sensul
sensului n-are sens când se reduce totul la
cel mai puțin comun numitor. Dar n-am fost niciodată bună
la fracții când există atâtea spații
care nu pot fi disecate – cel puțin bietele mele mâini
nu au nici îndeletniciri și nici unelte și probabil biata mea inimă
n-are nici dorința să încerce pentru că emoția e ea
în sine o chestie devastatoare pentru că nu are puterea
să-și fie suficientă sieși. Și puterea trebuie căutată.
Înțeleg, după ce am vorbit cu tine înțeleg că Johnson
și-a trimis soldații imperiali în Detroit și asta e greșit
și nu ce am făcut noi e greșit ci ce
a făcut Johnson și toți johnsonii dinaintea lui
și e greșit că urâm dar e și mai greșit
că iubim când nici iubirea și nici ura nu au nicio legătură
cu ce trebuie făcut. Și Rap chiar iubește
și mâine sau poimâine poate nu va mai iubi și dacă
va mai iubi poate nu va fi cu mine dar dacă trebuie să iubim
atunci trebuie să te iubesc pe tine și pe el și pe toți ceilalți.

Sau nu trebuie să mă mai ocup deloc de iubire. Și dacă nu ne mai
ocupăm de iubire atunci nu trebuie să ne mai ocupăm nici de emoții
pentru că dacă nu mai e despre iubire e despre ură sau frică
sau anxietate sau orice numai nu Problema de care trebuie să
ne ocupăm dacă vrem să ajungem la iubire
și ură și anxietate și toate emoțiile alea prostești.
Și despre asta e vorba. Și ești nervos

pe mine poate pentru că crezi că o să fiu rănită
(dacă într-adevăr îți pasă) sau poate pentru că crezi
că tu vei fi rănit dar deloc din cauză că eu urăsc
pentru că știi că nu urăsc și nici din cauză
că sunt violentă pentru că știi că nu sunt violentă
deci poate nu ești deloc nervos ci doar
mai dai doi nenorociți de bani pe ce
mi se întâmplă și dacă vreau sau nu să împărtășesc


asta cu tine și adevărul e că ar trebui să
fiu de treabă și să mă comport ca un om matur dar maturitatea
nu are loc de mine pentru că maturitatea implică un alt
adult la care să te raportezi și nu există adulți
doar copii ale căror baloane se sparg și le împroașcă salivă
pe toată fața și pentru că nu ai mai gustat până acum salivă
ca să nu mai vorbim de mâncat căcat sau lins în cur
crezi că lichidul ăla de pe fața ta e ploaie din Rai
și poate speri că dacă plouă destul de tare
dispar toate ridurile și fântâna
tinereții, pe care ți-a prezentat-o prietenul și vecinul
nostru, va fi a ta pe vecie înconjurată de
lumini puternice pe dinafară în loc de loviturile
oribile din interior care opresc transpirația sau fac căldura să sufle
și uneori îți îndoaie genunchii. Așa că trecem la
nevoi pe care trebuie să le satisfacem și recunosc cu un zâmbet
pe față că nevoile mele sunt mult mai importante pentru mine
decât sunt nevoile tale pentru mine și chiar dacă nevoile tale
înseamnă ceva pentru mine sunt importante doar
atâta timp cât nevoile tale au nevoie să le satisfacă pe ale mele.

Și nevoile tale nu mai înseamnă nimic pentru mine când
nevoia ta e să pleci de lângă mine și nevoile mele.
Și de asta trec prin ceva acum
și asta e cea mai potrivită descriere pentru gulașul meu
emoțional, de parcă tu n-ai fost niciodată singur și practic
speriat dar dându-ți seama că frica nu e o emoție validă
și la fel și singurătatea dar totuși îți era frică și erai

singur. Te-am sunat dar ai o slubjă.
Care nu mă mai include pe mine sau poate că am
dezvoltat doar o paranoia serioasă pe care în următoarea
sută de ani o va înțelege toată lumea
de peste tot care poate să înțeleagă cum e să
te simți singur și să-ți fie frică atunci când nu mai e loc de emoție.
Și asta trebuie să-ți tulbure lumea ceea ce intenționez întru totul
să fac chiar dacă nu-mi place să o fac pentru că plăcutul și
displăcutul nu au nimic de a face cu ceea ce trebuie făcut
–  nici măcar cu tine cu care aș face cu tot dragul absolut
nimic. Vai, dar cum mă rănești.


Poem Personae
(Pentru Sylvia Henderson)

Îmi lipsesc mereu
lucrurile pe care nu le-am avut
și persoanele care nu am fost

Dar nu sunt tocmai
tristă
pentru că odată ai spus
Hai
și am făcut-o
chiar dacă nu-mi place
de tine.


Poemul meu

am 25 de ani
poetă neagră
am scris un poem întrebând
niggere poți să omori
dacă mă omoară
asta n-o să oprească
revoluția

mi-au furat tot
părea că știau
că eu urmez
mi-au luat televizorul
cele două inele 
modelul african
și cele două arme 
dacă-mi iau viața
asta n-o să oprească
revoluția

telefonul îmi e ascultat
corespondența îmi e verificată
m-au obligat să mă întorc împotriva
tuturor prietenilor mei vechi
și iubiților mei noi
dacă urăsc toți oamenii
negri și
pe cei negro
asta n-o să oprească
revoluția

îmi e frică să-i spun 
colegei mele de cameră unde merg
și îmi e frică să spun
oamenilor dacă trec pe la ei

dacă rămân aici
pentru tot restul
vieții mele
asta n-o să oprească
revoluția

dacă nu mai scriu niciodată
un poem
sau o povestire
dacă pic
la master
sau dacă îmi e casată mașina
și pick-upul
nu mai cântă
și dacă nu mai văd niciodată
o zi liniștită
sau nu mai fac niciodată un lucru
important pentru negri
asta n-o să oprească
revoluția

revoluția
e în stradă
și dacă stau
la etajul 5
o să continue
dacă nu fac nimic
niciodată
o să continue


Când cobori pe Park

când cobori pe park
amsterdam
sau columbus te oprești vreodată
să te gândești cum arătau
înainte să fie bulevarde
te-ai oprit vreodată să te gândești
pe ce mergeai
înainte să călătorești cu
metroul către bursa
de valori (nu putem să fim
pe bursa de valori
noi suntem bursa de valori)

te-ai întrebat poate vreodată
cum era iarba înainte
să o ruleze într-o bilă și să-i spună
central park
unde câini sifilitici și
stăpânii lor tuberculoși
pe două picioare fertilizează
colțurile și trotuarele
ai vrut vreodată să știi ce s-ar întâmpla
dacă viața ta ar putea fi fertilizată
de un gând de iubire
de la cineva pe care iubești
și care te iubește înapoi

te-ai uitat vreodată spre sud
într-o zi senină fără să vezi
time’s square-uri ci doar
mesteceni înalți cu platani
care își ating mâinile
și văd gazele care aleargă jucăuș
după lei

ai auzit vreodată zgomotul antilopelor
din apartamentul de la etajul al treilea

te-ai așezat vreodată
și te-ai întrebat oare ce ar aduce
libertatea libertății
e atât de ușor să fii liber
începi prin a te iubi pe tine
și apoi pe cei care arată ca tine
toate celelalte vor veni 
natural

te-ai întrebat vreodată de ce
atât de mult asfalt a fost turnat
într-un spațiu atât de mic
probabil ca să uităm
de Iroquois, Algonquin
și mohicanii care ar fi putut să mângâie
pământul

te-ai gândit vreodată ce ar fi fost Harlem-ul
dacă ierburile și rădăcinile și urechile noastre de elefanți
ar fi crescut trimițând
o cacofonie de sunete către noi
papagalul repetând ca un papagal să fii negru e frumos să fii negru e frumos
bufnițele vuiesc cine cuuuu cine face dragoste...
iar eu și cu tine stăm doar în soare și încercăm
să găsim o cale de a lua un bananier de la maimuțe
urșii koala râzând din copaci de apatia noastră

te-ai gândit vreodată că e posibil
ca noi să fim
fericiți


Mame

ultima dată când am fost acasă
să o văd pe mama ne-am pupat
am schimbat câteva amabilități
și înțepături am lăsat o tăcere caldă
și liniștitoare să plutească peste
noi și am citit cărți diferite

îmi amintesc prima dată când am
văzut-o în mod conștient
stăteam într-un apartament
cu trei camere pe burns avenue
mami stătea mereu pe întuneric
nu știu cum dar știam că făcea asta

în noaptea aia am dat buzna în bucătărie
poate pentru că mereu am fost
o persoană nocturnă sau poate pentru că
făcusem în pat
stătea pe un scaun
camera era scăldată în lumina lunii dar se dispersa prin
miile de panouri pe care proprietarii care închiriază
oamenilor cu copii erau nevoiți să le pună în geamuri
poate că fuma dar poate că nu
părul ei era trei sferturi din înălțimea ei
ceea ce m-a făcut să cred în mitul lui samson
și foarte negru

sunt sigură că am rămas doar acolo la ușă
gândindu-mă ce femeie frumoasă

ea aștepta intenționat
probabil să vină tata acasă
de la slujba lui de noapte sau poate după un vis

care promisese să vină
„vino aici” a spus ea „te învăț
o poezie: văd luna
   și luna mă vede pe mine
   doamne binecuvântează luna
   și doamne binecuvântează-mă pe mine”
l-am învățat și pe fiul meu
care i-a recitat-o
doar ca să pot spune că trebuie să învățăm
să suportăm plăcerile
așa cum am suportat durerile


Ceva de spus despre tăcere

ceva trebuie să fie
spus despre tăcere
e aproape la fel de sexuală ca mișcarea
intestinelor

aș fi vrut să fiu îndrăgostită
la venirea iernii
ca o cârtiță aș fi săpat
pe sub peticele
iubirii tale
dar ața e subțire
și întinsă

cred că e în regulă
să vrei să simți
deși e mai bine chiar să simți
și uneori mă întreb
oare am iubit vreodată pe cineva

îmi place casa mea jobul la care am renunțat
mașina
dar mi-am luat o haină nouă
și undeva ceva lipsește
fac toate lucrurile corect
poate sunt doar obosită
sau poate am obosit să fiu obosită
mă simt uneori atât de inertă
și pentru că legile mișcării sunt așa cum sunt
simt că n-o să mai simțim vreodată

din partea mea e în regulă
dacă vrei să iubești
e în regulă dacă nu vrei

tăcerea mea e cel puțin
la fel de sexy ca iubirea ta
și de două ori mai ușor
de suportat


O dorință foarte simplă

vreau să scriu o imagine
ca o cabană de lemn cu modele de cuvertură
și să o întind peste toți oamenii
singuri care nu-și găsesc locul
am putea să creăm o lume
dacă aș face asta

vreau să fierb o tocană
cu toate resturile de oameni
ale căror corpuri sunt pline
de vieți goale
am putea să hrănim o lume
dacă aș face asta

de două ori în viețile noastre
avem nevoie de indicații
când suntem tineri și inocenți
când suntem bătrâni și cinici
dar pentru că cei bătrâni au refuzat
să ne disciplineze
acum refuzăm noi
să-i disciplinăm pe ei
și ăsta e un mod disprețuitor
în care să ne răspundem
unul altuia

sunt mereu surprinsă 
că e mai ușor să pui
o armă în fața cuiva
sau un cuțit la gâtul cuiva
decât să atingi piele pe piele
pe oricine îți place

ar trebui să mă gândesc că dacă natura se ține de cuvânt
într-o zi ne vom pierde mâinile
pentru că nu facem nici muncă
nici dragoste
dacă natura are dreptate
ne vom pierde ochii
pentru că nici acum nu putem distinge
binele de rău

ar trebui să mă gândesc că ne vom pierde sufletele
pentru că le-am pus la vânzare atât de
ostentativ și am suprasaturat piața
coborând astfel prețul

mă întreb de ce nu iubim
nu niște oameni aflați departe
în cealaltă parte a lumii cu ritualuri
și obiceiuri bizare
nu niște oameni cărora le-am fost vânduți
acum sute de ani
ci oameni care arată ca noi
care gândesc ca noi
care vor să ne iubească de ce
nu îi iubim

vreau să fac o cuvertură
din toate peticele și să găsesc
un stâlp înalt și solid
să o ridic

m-am hotărât să construiesc
o nouă lume

vrei să ne jucăm

Traducere de Cătălina Stanislav

Volume publicate [selecție]:

• 1968 Black Feeling, Black Talk
• 1968 Black Judgement
• 1970 Re: Creation
• 1975 The Women and The Men
• 1978 Cotton Candy on a Rainy Day
• 1978 Woman
• 1983 Those Who Ride The Night Winds
• 1996 The Selected Poems of Nikki Giovanni
• 1997 Love Poems
• 2003 The Prosaic Soul of Nikki Giovanni
• 2013 Chasing Utopia: A Hybrid