Întâmplări din irealitatea imediată

Din punct de vedere al limbajului, este foarte diferit din cel din primul roman al autoarei, Un cal într-o mare de lebede, în care ne este descrisă Japonia prin ochii unei femei europene, roman inspirat din biografia Ralucăi Nagy. În contrast cu acest roman plin de descrieri și, în general, de observare a exteriorului, vine acest al doilea roman în care găsim atât de puțin imaginea realului, și ne lovim de un limbaj incoerent și discontinuu, plin de senzații, legături, referințe, vise, uneori halucinații. Cititorul este obligat să înțeleagă, sau cel puțin să presupună, ce se întâmplă de fapt. Toate descrierile  vizează realitatea deformată de mintea Teodorei, iar uneori apar și încercările ei de a se ancora într-un real mai comun, prin propriile încercări de „trezire”:  „n-au reușit s-o dea cu totul afară din oraș, și apărea din când în când, pe fenomenul acv… #băinene, ne-am înțeles o dată că doar realitatea contează, REVINO-ȚI!”. Noi nu o privim pe Teo din exterior, având acces la gândurile ei, ci noi suntem în mintea ei; știm doar ce vede și ce gândește ea fără să ne fie adus la cunoștință stimulul exterior. Cititorul este aruncat într-o lume în care nu primește explicații suplimentare asupra întâmplărilor prin care trece tânăra. Modul în care este scrisă această carte este unul încărcat de referințe   cu trimitere la scriitori, regizori, cântăreți, filme (spre exemplu, Voltaire, Gabriel Garcia Marquez, Britney Spears sau filmul Malena). Sunt inserați termeni sau chiar pasaje întregi în franceză, italiană și engleză. La final se regăsește inclusiv un capitol numit Traduceri orientative pentru a ajuta cititorul în înțelegerea referințelor sau discuțiilor din alte limbi introduse anterior. Acestea sunt văzute în text nu ca fiind ceva livresc, ci ca pe ceva care face parte din fluxul conștiinței, pentru că tot acest schimb intercultural face deja parte din viața comună în epoca globalizării, unde această avalanșă de limbi și referințe culturale e parte din noua realitate. Totuși, transpunerea lor în scris oferă senzația de puzzle, de frânturi de gânduri și idei puse laolaltă, uneori fără nicio legătură între ele sau cu realitatea. Orașele sunt numite după senzația lăsată asupra Teodorei: Regali (orașul cu case regale), Mirodeni (cel în care mirosea doar a mirodenii) sau Cartonați, iar cititorul nu poate decât să presupună țara în care se află protagonista după alte frânturi de informații.

Este o carte de limbaj, după cum o numește chiar autoarea. Deși se aseamănă cu procedeul modern de flux al conștiinței, această reinterpretare se diferențiază prin faptul că nu mai avem stimulul exterior care duce la o înrâurire de gânduri, ci se reproduce doar fluviul acestor gânduri fără ca cititorul să fie familiarizat cu elementele exterioare care le produc. Aceste întâmplări exterioare pot fi numai deduse din descrierea gândurilor și ale senzațiilor protagonistei, exemplu stând episodul unei petreceri unde a băut prea mult vin: „Începuse să se învârtă puțin casa cu mine (…) și broaște era una chiar în mijloc cu burta galbenă în sus avea o mandarină ca cele din pom dar în burtă ha ha în sfârșit s-a prins anastasia vieții nu mai simțeam nimic eram complet amorțită și totul îmi zbura din creier în aer.” Când mintea Teodorei își pierde coerența, la fel se întâmplă și cu textul, nu mai există semne de punctuație sau idei complete. Prologul vine în opoziție cu toată această poveste complicată și plină de evenimente fără vreo legătură logică între ele, unde o femeie își povestește viața cursiv, legând totul cu un anume fir roșu, încercând să dea un sens poveștii ei, o relație de cauză-efect. Romanul ne arată că de fapt aceasta este viața, o succesiune de întâmplări fără vreo legătură anume, care generează toate gândurile specifice oamenilor, care, odată scrise pe hârtie, nu par a avea vreun sens, devenind o interesantă reluare a tehnicii stream of counciousness în secolul XXI.

În această manieră  sunt inserate anumite gânduri cu tentă feministă, fără să fie extrem de vizibile, fără a monopoliza miza cărții. Astfel, se aduce în discuție problema  puțin discutată a faptului că majoritatea cercetătorilor care au studiat corpul femeii, dar și a ginecologilor sunt bărbați: „În mod total imprevizibil, nominalizații sunt bărbați, despre care putem avea impresia că s-au tot uitat la uterul feminin prin specul. De cercetat, au mai cercetat și femei (…) nu avem cum să ne dăm seama de asta; citarea cu nume de familie și majusculă creează senzația total inocentă că toți sunt bărbați; vom vedea cât de mult va afecta acest mic detaliu argumentul nostru bazat pe metropolitics”. Deși ultima parte a acestui fragment trece neobservată, neavând un sens anume pentru înțelegerea cărții decât la final, este un detaliu foarte important  care trece neobservat la o primă lectură. Apare un anume personaj recurent în roman, și anume Dr. Simon, doctorul care o îndrumă pe Teo în „misiunile” ei, despre care se presupune încă din prima că este bărbat. Abia pe final ni se face cunoscut faptul că, de fapt, este o femeie, autoarea vrând să arate într-un mod subtil cât de male-dominated este medicina, inclusiv cea care vizează corpul femeii, și cum asta ne-a deformat percepția asupra domeniului. Totul este acompaniat de remarci ironice și jocuri de cuvinte, având un umor subtil.