Din culisele istoriei: Bucurestiul fanariot între document și ficțiune
Din culisele istoriei
Volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot al Doinei Ruști (Litera, 2022) constituie un set de 47 de povestiri (număr fără vreo semnificație aparte) plasate la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Romanul oferă o călătorie în timp și un eșantion din atmosfera Bucureștiului fanariot, cu toate fațetele lui, adeseori brutale, dar în fiecare caz spectaculoase. Textul transformă cititorii în martori la întâmplări bizare și aduce la lumină părțile mai puțin cunoscute ale societății române de la începutul modernității. Pasiunea autoarei pentru epoca fanariotă și pentru istorie în general se simte în descrierile atent documentate, prin intermediul cărora nu proiectează povestea în gol, ci surprinde antropologic specificul vremurilor. Dedicată întru totul acestei lucrări, Doina Ruști pătrunde în miezul istoriei prin intermediul documentelor, reclamațiilor, testamentelor și corespondenței găsite prin arhivele orașului. Alte surse de inspirație sunt Arhondologia Moldovei a lui Constantin Sion, Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir sau Genealogia Cantacuzinilor a lui Nicolae Iorga.
Structură și tematică
Punctul de plecare al evenimentelor culese sunt documente obișnuite: plângeri trimise conducătorului țării, liste de cumpărături sau de obiecte pierdute. Având parte de tot felul de necazuri (de natură violentă sau amoroasă), oamenii obișnuiau să trimită către Vodă scrisori detaliate despre cele întâmplate, cerându-i ajutorul în stabilirea dreptății, dar și despăgubiri. Cu fiecare povestire, Doina Ruști experimentează câte un nou model narativ, adoptă atât stiluri noi, cât și tonuri diferite, fiecare mulându-se pe tema abordată. Începe deseori prin a prezenta exact timpul și spațiul acțiunii, contextul istoric sau, alteori, ne face cunoștință direct cu personajul în jurul căruia se concentrează acțiunea. Un exemplu pentru acest din urmă procedeu de deschidere a textului este capitolul „Atracția nebunească”, care începe prin verificarea amintirilor publicului cu privire la omul de încredere al lui Brâncoveanu: Cornea Brăiloiu. Introducerea unora dintre povestiri se face printr-o prezentare succintă a felului în care au fost culese și unite informațiile care stau la baza lor, realitatea istorică fiind motorul acțiunii. Deși poveștile sunt general concentrate într-un număr mic de pagini (câte două-trei), „Crimă și poezie” iese în evidență prin dimensiune. Reunind opt părți și un epilog, fiecare întinzându-se pe aproximativ o pagină, surprinde momente din viețile membrilor neamului Văcărescu, concentrându-se pe Alecu, acuzația de crimă la adresa lui și misterul care îi înconjoară moartea. Pe lângă elemente biografice care vizează personajele, sunt inserate descrieri ale portului popular sau ale portretelor aparținând împăraților sau boierilor. Imprimarea printre rânduri a unor ilustrații sugestive referitoare la acțiune susține narațiunea. În acest mod, cititorii pot să vadă cum arătau clasele sociale „de jos” prin portul oamenilor, locurile de întâlnire și târgurile, dar și clasele superioare, prin portretele domnitorilor.
Călătorie în intimități istorice
Volumul constituie o călătorie care pornește în mahalalele Bucureștene și cuprinde spații diverse încărcate istoric, până la curțile domnești ale lui Moruzi, Ipsilanti sau Mavrogheni, relatând cazuri de furt, iubiri interzise, trădări, violuri și omoruri. De asemenea, infirmă publicului cititor posibila prejudecată că în vremurile trecute nu existau scandaluri sexuale. Această omisiune a aspectelor negative din alte vremuri se întâmplă din cauza idealizării trecutului, dorinței oamenilor de a-și aminti doar aspectele favorabile. Poveștile sângeroase sunt adesea intercalate cu cele de amor. Fie că, pentru a nu trăi în rușine, familiile își ucideau membrii care păcătuiau, fie că doi bărbați ajungeau să se sfâșie în bătaie din cauza unei femei de care se îndrăgostiseră, multe intrigi amoroase sunt dublate de o violență aproape inimaginabilă. De aici vine și autenticitatea volumului: comasarea extremelor. În încercarea de a detabuiza acest subiect, Doina Ruști scrie povești ce au la bază acest tip de conflict – controversat, urmat de drame și violențe. Un exemplu în acest sens este „Planul secund al unui viol” în care protagonistul, Dragomir, care nu era om liber, se îndrăgostește de o femeie din vecini și decide să o ceară în căsătorie. Femeia, care nici ea nu era de rang mai înalt, îl refuză, iar reacția bărbatului este dură: o răpește, o sechestrează și o violează, considerând că astfel aceasta va fi obligată să se căsătorească cu el. Finalul este, de această dată, unul în favoarea femeii, care reușește să scape și să-și facă dreptate. Unele povești mizează pe faptul că nu toate femeile sunt victime ale acțiunilor bărbaților. În repetate rânduri, ele sunt puse în postura în care au control asupra vieții lor și obțin ce au nevoie. Dacă în „Nebunia neamțului Voicu”, Dica nu este în măsură să-l refuze pe Voicu în a cărui plasă căzuse, în „Narghileaua vrăjită” niciun bărbat nu-i rezistă Floarei, o copilă ce îi „vrăjea” cu fumul de la narghileaua ei. Printre plăcerile ascunse ale personajelor acestui volum se numără o serie de tendințe atipice, fetișuri sau obsesii ce au la bază, pe lângă atracția față de alte persoane, și atracția față de obiecte. Sclavii nu aveau întotdeauna simplul destin de a lucra pentru stăpân, ci se întâmpla (cum este cazul lui Dracu, din „Ciudățenia”) să ajungă obiectul pasiunii pentru stăpâna sa. Un caz mai șocant este prezentat în „Așteptări otrăvite”: Elisabeta, inițial „guvernanta” fiicei unui doctor, devine mâna lui dreaptă, urmându-l de la Nicopole la „Stambul”. Ce este interesant aici este faptul că Elisabeta dezvoltă o pasiune pentru scatulca (o ladă de dimensiuni reduse, echivalent al unui bagaj de mână) în care doctorul punea banii și obiectele prețioase. O privește ca pe un „loc singular, aproape erotic” și așteaptă cu nerăbdare să vadă cum noile achiziții se scufundă între pereții căptușiți cu materiale fine. Dezamăgirea aproape fatală pentru femeie vine odată cu moartea doctorului care nu-i lasă lădița moștenire, așa cum se aștepta.
Substratul mitic
Pornind de la amănunte istorice și completând cu părți fictive, Doina Ruști creează un docu-fiction pentru a umple golurile lăsate de lipsa izvoarelor, dar și pentru a putea deschide ușa către acea lume veche. Totodată, ficționalizarea este importantă și pentru sporirea intensității întâmplărilor și trăirilor personajelor. Unele povestiri includ doar mici adăugiri ficționale ce trec neobservate, după cum am menționat deja, pentru a face posibilă întregirea evenimentelor istorice. Însă evenimentele amoroase sau cele violente sunt dublate pe alocuri de cele care au în centru personaje și întâmplări desprinse din lumea fantastică, congruente cu imaginarul mitologic al epocii moderne. În acest sens, „Diavolul îndrăgostit” prezintă povestea unor draci îndrăgostiți ce se luptau pentru o fată, luptă soldată cu moartea unuia și păstrarea în legende orășenești a poveștii iubirii sale eșuate. În „Strania pasiune a lui Axinte”, șarpele Axinte ia forma unui fluture gigantic după ce intră în contact cu o piatră magică, fiind, după toate aparențele, o reinterpretare a mitului Zburătorului. El se „hrănea cu mintea fetei” care l-a impresionat prin splendoarea ei, o secătuiește de viață și, deși este alungat de către o vrăjitoare, fata nu supraviețuiește. „Fantasme și minciuni” este un titlul sugestiv pentru o poveste a unui preot amăgit de niște spâni în care se încrezuse și care ajunge să le întoarcă propriul joc. Bineînțeles, întâlnim și femeile vrăjitoare, precum femeia fără nume din „Seducătoare și nocivă”. După inițierea relației, bărbaților seduși le ieșeau pe gură petale albe ce pluteau apoi prin oraș, emanând parfum de dorință. Chiar și după ce este ucisă brutal de femeile care o urau, lasă în urmă „esența ființei sale” prin floarea care-i răsare pe mormânt.
Dificultăți în receptarea volumului
Pentru a afla dacă volumul a ajuns la inimile cititoarelor și cititorilor de până acum, am avut în vedere și comentariile apărute pe Goodreads. Cu toate că nu vorbim de comentarii de specialitate, le consider o resursă potrivită pentru analiza generală a receptării. Părerile sunt împărțite când vine vorba de aprecierea stilului narativ. Plecând de la problematica stilului și a tonului, acestea variază în funcție de receptare și în funcție de apropierea cititorului/cititoarei de subiect (o perioadă istorică îndepărtată și destul de nefamiliară). Volumul este văzut de unii mai degrabă ca pamfletar, considerat de alții ca fiind batjocoritor, însă există și a treia categorie care îl primește cu brațele deschise și se avântă în lectură. Cât despre limbajul utilizat, având în vedere că volumul mai este perceput și drept „cronică” istorică (datorită istorioarelor scoase la iveală), unii cititori sunt consternați de prezența termenilor contemporani inserați pe alocuri, precum „influencer”, „selfie” sau „must-have”. Deși acești termeni par a fi nepotriviți, ei își au rolul bine definit în text. Sunt utilizați în cadrul unor comparații al căror scop este de a aduce o notă de umor textului, dar și pentru a micșora distanța dintre momentul acțiunii și momentul lecturii în scopul accesibilității. Analizând utilizarea termenului „selfie”, observ că intenția Doinei Ruști este să compare lungul proces istoric de realizare a unui tablou cu simpla captare a unui selfie din zilele noastre, nicidecum să egaleze cele două concepte. Prin secvența „și n-a stat o clipă, cum stăm azi la un selfie, ci ore în șir” este oferită o mică explicație cu privire la diferența duratei celor două procese, împreună cu un reminder cu privire la evoluția captării imaginilor. În ceea ce privește termenii arhaici, aceștia sunt mult mai numeroși față de neologisme, necesitând explicații pentru a putea fi înțeleși, căci ele nu ne sunt oferite de text. De exemplu, „palachida” este un alt nume pentru iubită, „fermeneaua” este o haină scurtă din stofă, „alageaua” este un tip de stofă, iar „giubeaua” este o haină lungă. Arhaismele, neologismele și expresiile contemporane se împletesc artistic și evidențiază valoarea expresivă a limbajului. Deși e nevoie de căutarea câte unui sinonim în DEX pe alocuri, limbajul nu este unul care ridică mari probleme pentru înțelegerea textului. Dacă la prima vedere volumul pare unul adresat preadolescenților (datorită aspectului coperților și titlului care provoacă), conținutul violent și vulgar indică o vârstă țintă puțin mai ridicată. Publicul ideal al volumului este unul tânăr, dar cu destule cunoștințe istorice încât să recunoască personalități precum cronicarii sau conducătorii vremii, și cu anumite cunoștințe geografice cu ajutorul cărora să poată țină pasul cu călătoriile.
Dincolo de epoci
La prima interacțiune cu acest volum apare întrebarea „Ce ar putea fi atât de interesant la niște întâmplări mai vechi de 200 de ani?”. Ei bine, Doina Ruști scrie într-o manieră cuprinzătoare, dezvăluind publicului evenimente din culisele istoriei, prin reconstituiri sociologice și antropologice. Pentru a da un aer autentic poveștilor, Ruști construiește întâmplări revoltătoare, violente, intime, dar și unele amuzante din viețile unor protagoniști provenind din toate păturile societății. Oferă șansa de a explora o lume veche, dar nu atât de diferită de cea în care trăim. Este un volum de ficțiune istorică atipic, din care nu reies simple fapte istorice referitoare la evenimente politice și de administrație. Aduce în lumină o lume mai puțin familiară, dar la fel de însuflețită și având o multitudine de asemănări cu societatea contemporană, scopul principal al volumului fiind dezvăluirea similitudinilor dintre epoci.
Cumpără cartea de pe site-ul editurii Litera.
Sabina-Andreea Chijer este studentă în anul I în cadrul programului de masterat „Limba și literatura română în epoca globalizării“ al Facultății de Litere și Arte a ULBS.
