Barbara Guest

Barbara Guest (6 septembrie, 1920 – 15 februarie, 2006) s-a născut în Wilmington, Carolina de Nord și a crescut în California. A urmat cursurile Universității din California, Los Angeles (UCLA), apoi a obținut o licență în arte la Berkeley. Guest s-a mutat în New York, unde i-a cunoscut pe poeții Școlii New Yorkeze (Frank O’Hara, John Ashbery, James Schuyler), care i-au influențat puternic poezia. 

Vreme de câțiva ani a lucrat pentru revista Art News și a continuat să scrie despre pictură și în Art and America. Pictura a rămas o influență constantă în poezia ei de-a lungul anilor, alături de colaborările cu diferiți artiști.

A publicat peste 15 volume de poezie, dar a scris și critică, eseuri și piese de teatru.

În perioada anilor ’90 a publicat numeroase volume. Pentru doi ani consecutivi (1995, 1996) a primit America Awards pentru literatură de la Consiliul de Artă Contemporană, premiul Lawrence Lipton și Premiul pentru Poezie al Universității San Francisco, iar în 1999 a fost premiată cu medalia Robert Frost, de către Poetry Society of America.

Istorie
pentru Frank O’Hara

Prieten Vechi
         Am evadat
         din frigiderul ăla palid
              despre care ai scris tu
Aici
         printre peisajele de caprifoi sălbatic
         purtând o pălărie de hârtie
Îmi amintesc 
         de idolii
         din nișele alea înghețate
             separate de contraforți
         când Biserica Doamnei
              Noastre a strigat Destul
și noi am fost alungați
         Oftând
            străini
            suntem
         ultima răsuflare regulată
             poeți
Și totuși funicularul era
         legat cu o sfoară
         Putea doar să plângă
         uitându-se în josul
             acelui deal la miezul nopții
Luminile mele sunt
         puternice
Drumul e
         neregulat
         inițialele tale
         sunt crestate pe pervaz
Mon Ami!
         funicularul
         are un cuțit
             înfipt în margine
Ah, lasă privighetorile să aibă grijă de noi


Tristețe

Ne plimbam pe o stradă îngustă
Era toamnă târzie. În camera mea de hotel
era pornită încălzirea cu aburi. În clădirile
de birouri, în buticuri, erau aprinși cărbunii.

În dimineața aia stăteam la geam
și mă uitam la Tuileries. Plânsesesem
pentru că lalelele galbene dispăruseră și toți copiii 
purtau geci subțiri. Am simțit cum o durere stânjenitoare
se lasă peste brațele mele fără nicio putere
să le ceară frunzelor să înflorească, sau femeilor bătrâne
de pe scări să își cumpere papuci care să le acopere picioarele.

Apoi m-ai luat de mână. Mi-ai spus că iubirea 
e o perturbare bruscă a terminațiilor nervoase
care face fibrele să tresară și să fie iarăși
noi. Ai citat un cântec despre un bărbat care aleargă
pe plajă, care a tras în plămâni aerul
care fusese de mai multe ori în jurul lumii.

O particulă de cărbune ars a plutit și mi s-a așezat pe rever.
Cu mâna pe care o aveai liberă, ai șters repede urma lăsată.
Și totuși, știi că o să am mereu pata 
aia pe piept?

din volumul The Location of Things, 1960


Parașutele, dragostea mea, 
pot să ne ducă mai sus

Tocmai am spus că nu știam
Și acum mă ții
La tine în brațe,
Ce frumos.
Parașutele, dragostea mea, pot să ne ducă mai sus.
Și totuși plutesc în jurul plasei
Pești roz și albaștri sunt prinși în ea,
Sunt frumoși,
Dar nu-s buni de mâncat.
Parașutele, dragostea mea, pot să ne ducă mai sus
Decât aerul ăsta de mijloc în care tremurăm,
Având deja brațele încălzite de la înot,
E minunat, spui,
Să stai suspendat. Eu nu știu.
Dededsubtul suprafeței sunt corali,
Nisip și cresc fructe 
Cu boabe ca rodia.
Plasa asta întinsă, împing apa
Lângă ea se ridică bule și sarea
Mi se usucă pe gene și totuși nu sunt deloc mai aproape
De aer decât de apă. Sunt mai aproape de tine
Decât de mal și într-un ocean mai ciudat
Decât mi-aș fi dorit.

din volumul Poems: The Location of Things; Archaics; The Open Skies, 1962


Un motiv

De aia sunt aici
nu printre ibiși. Tot de aia
eternul parasolar al orașului
mă acoperă până și pe mine.

       Au fost ploile
din sezonul ocult. Au fost zăpezile 
de pe pantele mai joase. A fost apă
și rece în gura mea.

       Lipsa unor papuci
pe ceea ce părea să fie piatră cubică
care încă era veche

       Bine, sălbatic, sălbatic, mă rog
în sălbăticie mai mult albastru mut

       vaza ține strâns tulpinile 
petalele cad   crizantema se înnegrește

       Uneori atmosfera asta muștar
mă prinde și pe mine. Îmi măsor somnul
în paie

      Și totuși mă trezesc
și cineva mă urmează către stradă.

din volumul The Blue Stairs, 1968


Carmen

Dulce muncitoare,
e doar punctul ăla
din cariera cuiva înainte ca

Într-o seară respectabilă cineva
să se îmbarce pe vasul plăcerii
cu toate petele de pe
degete spălate

Cu rugăciunea broderiilor cu ochiuri
spusă ei

Testând fragilitatea cuiva
în timp ce o castanietă stă în echilibru
pe două degete

Adio singurătăților
chirurgilor care și-au lăsat bisturiele
spânzurate de balconul tău

Bărbaților de cultură
care te-ar pune să alegi
între bine și rău

Adagio-ul tău e aplaudat
de muncitorii din fabrică
te dedici serviciului

Las Ramblas duce către mare
e o frunză
care se grăbește către măcinătorul ei
e fumul
prietenilor lui Carmen

E un plic care păstrează
mesajul până când corabia
e departe, în larg

Scenariul e unul derutant
pentru toate sfaturile bune
despre cum să ai succes într-o profesie
pe cont propriu


Circazieni

Devin încântată când sunt cu circazienii
Sunt aproape de disperare.
           Vărul ăla cu mustățile lui
pare să știe ce să facă
           cu tristețea și exazul
aproape ca irlandezii

și cine sunt eu cu sentimenele mele amestecate?

           Îmi las pixul jos
și am găsit un creion
           nu orice creion
           ci ăsta, fabricat în Germania
L-am cumpărat din Franța.

Caroline m-a chemat să luăm prânzul
Mâncăm friptură
castraveți
ridichi
bem votcă. Votcă poloneză.

       Mă uit la fotografii.
Sunt bunicii ei în fața cortului lor.
           Bunicul
e îmbrăcat în tunică și pantaloni.
           În curea are un cuțit.
Bluză și pantaloni bufanți
           ăsta-i felul în care ar trebui să le descriu.
Soția lui e timidă, și ea are un cuțit.
           Suntem într-un sat
           pe vârful unui munte
           uită-te la punctul ăla!

Ăia sunt bunicii ei.

Și Caroline e fotografiată.
Pe plajă la Amagansett
           uite cum i se vede
           fața caucaziană
           chiar și pleoapele înclinate
           pielea întinsă de lângă ochi!

Ce deosebită e!

           Caroline e la multe verste distanță
           de Yahni Polyana

           Apartamentul lui Caroline e
           în New York City

Suntem vecine și ne admirăm una pe cealaltă. 
Bea niște votcă.


Alt iulie

Pământul pe piciorul meu.
Bimuri. Bamuri. Huplauri.
Prăjituri minunate de dimineață
Aer fără dungi.
În fața ochilor tot ce e strălucitor miroase diferit;
Totul înflorit și colorat în pragul ușii cuiva
(Schuyler mâncând salam în bucătărie la el
gândindu-se la fantoma goală a lui Clare,
întinzându-și mâna cu puțină maioneză
înspre ea)

Mai jos pe stradă o cuie poștală albastră ca brumărelele.
Așadar.
Scoatem niște buruieni. Afară.
Auci.
Pământul cade pe piciorul meu.
Cald ca moartea. Sau
În amintirea ei.

din volumul Moscow Mansions, 1973

Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav

Volume publicate (selecție):

• The Location of Things, Tibor de Nagy Press, New York, 1960.
• Poems: The Location of Things, Archaics, The Open Skies, Doubleday, 1963. The Blue Stairs, Corinth Books, 1968.
• I Ching: Poems and Lithographs (ilustrații de Sheila Isham), Mourlot, 1969. Moscow Mansions, Viking, 1973.
• The Countess from Minneapolis, Burning Deck, 1976.
• The Tuerler Losses, Mansfield Press, 1980.
• Biography, Burning Deck, 1981.
• Quilts, Vehicle Editions, 1981.
• The Nude, Art Editions, New York, 1986.
• Fair Realism, Sun & Moon Press, 1988.
• The Altos (ilustrații de Richard Tuttle), Sun & Moon Press, 1991. Defensive Rapture, Sun & Moon Press, 1993.
• Selected Poems, Sun and Moon Press, 1995.
• Stripped Tales, Kelsey Street Press, 1995.
• Rocks on a Platter: Notes on Literature, Wesleyan University Press, 2000.